Reintegrare functionar public. Modificare organigrama
Raspuns oferit de Florentina Buzea
consilier juridic, expert achizitii publice
Intrebare: Un functinar public a fost disponibilizat in urma unei reoganizari a institutiei in anul 2020. Ca urmare a acestui fapt, a inaintat o actiune in instanta pentru anularea HCL-ului prin care a fost modificata organigrama. In cadrul procesului s-a dispus reintegrarea acestuia pana la solutionarea cauzei. Ulterior cauza a fost trimisa spre rejudecare, iar acum s-a emis o sentinta de anulare a acelui HCL din anul 2020. Pana la aceasta data nu ne-a fost comunicata sentinta si nu stim exact ce contine, dar se stie ca acel HCL a fost anulat. (Intre timp organigrama a suferit o noua modificare, ca urmare a aplicarii prevederilor Legii 296/2023 si am inteles ca oricum organigrama anterioara nu mai poate fi repusa la forma din anul 2020). Functionarul respectiv solicita mutarea de pe functia pe care a fost reintegrat pana la solutionare cauzei, pe o alta functie din cadrul institutiei. Va rog sa imi spuneti daca acest lucru este legal si ce anume ar trebui sa scriu in dispozitia de mutare, daca aceasta se impune ca fiind legala.In raportul meu de specialitate trebuie sa amintesc faptul ca functionarul este reintegrat cumva temporar? La fel si in dispozitie?
Nota: Raspunsul la aceasta intrebare este disponibil doar pentru utilizatorii inregistrati. Clic aici pentru a te convinge de utilitatea raspunsurilor oferite de expertii PortalInstitutiiPublice.ro
De ce sa va inregistrati?
- Pentru a avea la dispozitia dvs. zeci de experti 24 / 7 / 365!
- Pentru a avea acces (dupa activarea contului) la o baza de date cu peste 7.500 de intrebari si raspunsuri din domeniul relatiilor de munca: legislatia muncii, asigurari sociale, salarizare, contributii, contabilitate, taxe si impozite, revisal.
- Pentru ca accesul total in portal + consultanta personalizata timp de 12 luni va costa acum doar 2.423 lei + TVA
- Pentru ca toate informatiile din portal sa va stea la dispozitie oricand si de oriunde!
- Consultanta oferita de specialistii PortalInstitutiiPublice.ro
- NOU! Soft Legislativ Legis PLUS Business. Toata baza de date legislativa din Monitorul Oficial plus sute de modele de contracte, cereri si acte, alaturi de toate Codurile din Romania si legislatia europeana la zi la pretul de 4.223 lei + TVA
Inregistreaza-te sau completeaza campurile de login pentru a avea acces la raspunsul articolului
Reintegrare functionar public. Modificare organigrama
Atentie la data valabilitatii intrebarii!
Raspunsul oferit este in concordanta cu legislatia in vigoare la data de 12 iun 2025.

Puteti accesa raspunsul la intrebarea de mai sus, platind prin SMS 10 Euro + TVA.
Apasati butonul alaturat "Plateste prin SMS" si urmariti instructiunile privind procedura de plata folosind telefonul mobil. Odata procedura de plata finalizata, veti putea vizualiza raspunsul chiar in pagina accesata.